AENumele meu este Adina Ene.
Poate stii povestea mea sau poate nu, poate stii franturi din ea sau poate nici o farama.
Pentru unele persoane poate parea surprinzatoare. Poti sa ma judeci sau poti sa inveti din ea. Poti sa ma privesti cu compasiune, acceptare, admiratie sau poti sa ma critici, sa razi, sa faci misto. Stii ce e tare? Cum te comporti cu ceilalti de fapt asa te comporti si cu tine. Eu nu traiesc cu tine, dar tu …vei fi cu tine in fiecare zi a vietii tale. Sper sa fii din ce in ce mai bine tu cu tine si asta se va reflecta si in relatiile tale exterioare. Am aflat-o pe pielea mea.Fiecare dintre noi avem provocari in diverse arii ale vietii.
Eu aleg astăzi să fiu cât mai sinceră, să dau la o parte valul auto-minciunii și al întunericimii. Uneori îmi iese, alteori nu. Cât trăiesc mi-am propus să învăț și să devin o variantă cât mai bună a mea.
Povestea mea sau „De la relații toxice la relații din ce în ce mai armonioase” și un cadou pentru tine!!!
Privind în urmă mi se pare că am făcut greșeli foarte mari – dar cine sunt eu să mă judec? Cu mintea, experiența, convingerile de atunci am luat cele mai bune decizii, cele care m-au făcut să fiu cine sunt în prezent, consecințele au fost adesea dureroase, însă a fost parte din procesul de șlefuire a diamantului interior.
Un lucru pe care cu siguranță acum îl fac diferit este modul în care îmi privesc părinții. În trecut, mă consideram superioară, mi se părea că eu știu mai bine, că o să le dovedesc eu lor… Mai târziu am învățat să apreciez geniul din orice ființă și să le fiu profund recunoscătoare părinților mei, cei prin care eu am primit darul vieții, cei care m-au protejat, m-au educat și m-au iubit în felul lor. Când ceilalți ne arată iubirea în moduri diferite față de limbajul nostru de recepție al iubirii apare senzația că nu suntem iubiți, însă de prea multe ori e atât de departe de adevăr.
Am purtat tot felul de măști – cea de indiferență, cea de persoană superioară, cea de figurantă, cea de veșnic nemulțumită, cea de critic, cea de victimă, cea de persecutor, cea de bârfitoare, cea de neîndreptățită, cea de cerșetoare de iubire… Toate pur și simplu arătau faptul că rănile mele interioare supurau. Aparențele sunt înșelătoare… Trăim într-o lume a iluziilor – cu cât o persoană pare mai cu nasul pe sus, cu atât se simte mai mică și mai îndurerată, cu cât o persoană îi critică mai înverșunat pe ceilalți cu atât nu suportă nici să își îndrepte privirea spre sine. O persoană care țipă (eu uneori) nu se simte auzită, vrea să fie luată în seamă, băgată în seamă, vrea să iasă din eticheta de neimportantă pe care adesea și-a pus-o singură în urma unor concluzii total iraționale. Nu există persoană lipsită de importanță – dacă vreunul dintre noi nu ar fi, întregul sistem ar arăta diferit. Nu există persoană lipsită de genialitate, cel mult e adormită genialitatea sa, însă e foarte simplu să se trezească într-un mediu susținător – dar daaa, există persoane care cred tot ce e mai rău și mai neadevărat despre ele. Într-o sesiune de hipnoză m-am văzut având în jur de 2 luni, eram un bebe tare drăguț, care a făcut o alegere – dacă îți pare imposibil, vezi că există o mulțime de studii foarte bine documentate care atestă că fetusului i se înscriu programe încă din pântecul mamei – mi-am promis să îmi cresc copiii singură.
Într-o meditație profundă m-am văzut creionându-mi o anumită realitate cu bărbații în primii ani de viață – am tras concluzia că bărbații sunt prefăcuți, că au o imagine mult mai bună în societate, iar acasă sunt agresivi, că puterea înseamnă ca cel mai puternic fizic câștigă, că lecțiile se învață neaparat cu durere și alte bazaconii.
Convingerile noastre ne creează viața, chiar dacă majoritatea stau îngropate destul de adânc.
Aveam 19 ani și l-am cunoscut pe A. El lucra într-un post de vânzări, eu ca asistent manager în aceeași firmă. Am tot ieșit împreună, la un moment dat a vrut să mă sărute și l-am refuzat pentru că mâncasem sarmale, nu vroiam sa miros așa la primul nostru sărut 😛 Foarte curând am început să petrecem tot timpul din afara serviciului împreună, vroiam amândoi cariere și bani. În familia lui m-am simțim acceptată și iubită, nu erau pretenții așa mari ca în familia mea. Nu i-am spus niciodata mamei lui că o apreciam, sper că știa… Venea de la serviciu după tură de noapte și nu se punea la odihnă până nu gătea câteva oale. Mai târziu am aflat că acestea sunt acțiuni ce au în spate programe de sacrificiu de sine, care duc la boală, adesea cancer. Femeile românce suferă de acest sindrom de uitare de sine în numele iubirii. Iubirea sănătoasă nu pretinde sacrificii… Dacă eu te iubesc cu adevărat vreau să îți fie bine, iar dacă tu mori pentru mine nu o să îmi fie deloc bine. Între iubirea de sine ( nu are nici piiiic legatură cu egoismul) și iubirea către ceilalți este o strânsă legătură.
La 22 de ani am aflat ca sunt însărcinată… Cu ceva timp înainte mi-am pus întrebarea dacă vreau sau nu copii, mi se părea o responsabilitate uriașă și implică o tonă de iubire. La 23 de ani s-a nascut Ioan, nu eram nici pe departe pregatită. Prima dată când am fost să îl alăptez în maternitate l-am privit minute în șir, mi se pare ireal de frumos și i-am șoptit de mii de ori că îl iubesc, până a venit o asistentă și ne-a zis că s-a terminat timpul, eu nici măcar nu îl luasem în brațe de emoție, d’apoi să îl hrănesc. Relația cu tatăl lui scârțâia, încercase să mă convingă să mai așteptăm cu copilul, însă nici nu am vrut să aud. Normal că apariția copilului nu a rearmonizat relația, astfel că s-a deteriorat până la finalizare într-un an. Am reușit să îmi iau licența , examenul fusese în perioada în care am născut și am predat-o câteva luni mai târziu. La un moment dat ne-am certat, l-am jignit și am primit o palmă, în urma căreia timpanul urechii mele stângi s-a perforat, la spital m-au băgat de urgență în operație ca să nu îmi pierd auzul. Am stat o săptămână în spital, iar tribunalul a decis că el are de plătit o amendă modică către statul român. Ulterior copilul a devenit un subiect prin care mă putea ataca. Acum relația dintre noi e mult mai ok transformându-se într-o relație strict de părinți. L-am iertat de mult și sper să mă ierte total și el cât mai curând. Din duelurile dintre părinți cei care suferă cu adevărat sunt copiii… Puiul de om cu greu face față războiului între adulți. Fără el nu aș fi primit acest dar minunat – Ioan – așa că îi sunt profund recunoscătoare. Când ne urâm fostul partener / fosta parteneră, tată al/ mamă a fiului ori fiicei noastre, înseamnă că nu acceptăm o parte din copil, nu acceptăm moștenirea sa genetică. Cum ar fi să știm că a luat tot ce e mai bun de la părinți și străbuni pe ambele linii maternă și paternă și să îi trimitem binecuvântări să își trăiască propriul destin întru bucurie?
După ce am primit custodia, am plecat împreună cu Ioan în Italia, unde am locuit câțiva ani. Am avut norocul să întâlnesc oameni extraordinari, m-am împrietenit cu directorul grădiniței, care este neurolog, așa că ore întregi aveam subiecte interesante de conversație. Apoi am cunoscut un director de bancă cu o familie minunată. Avea 2 fii dintre care unul cu sindrom Down, de care se ocupase împreună cu soția lui, astfel că tânărul se descurca foarte bine și terminase universitatea. Acest domn m-a introdus în lumea Reiki, mergeam împreună la seri de meditații și inițieri, unde se adunau oameni din mai multe colțuri ale lumii. Prin el am cunoscut-o pe instructoarea de yoga la care adesea aveau programare vedete de la Hollywood. Fusese balerină, avea în jur de 70 de ani, arăta și se mișca impecabil plus vitalitatea ei era uimitoare. Până m-am reîntors în Romania mergeam de 2 ori pe săptămână la yoga câte o oră, în urma căreia mă simțeam mai “lucrată” decât după 3 ore de sală, activitate bisăptămânală și aceasta. Nu mai spun de gașca mea formată din romani, italieni și țigani – oameni atât de buni și sufletiști, ne ajutam în permanență, era în grupul acela o stare deosebită de comuniune, sprijin și bucurie.
Într-una dintre călătoriile cu avionul, l-am cunoscut pe C. Am simțit o chimie extrem de intensă. La prima petrecere la care m-a invitat în casa lui, am văzut numai femei aranjate, modele superbe. L-am întrebat ce caut eu acolo și mi-a răspuns cu ochii în lacrimi că vrea să iasă din lumea aceea. Nu am înțeles atunci. Ne-am mutat împreună, fiul meu l-a acceptat și s-au înțeles din prima clipă. La începutul conviețuirii noastre, m-a uimit cum locuința sa era de fapt un hotel gratuit pentru cine îl cunoștea și pur și simplu vroia să doarmă acolo. Câte unele persoane ba chiar plecau cu foen-ul, farfurii, etc. I-am spus că nu mai doresc să văd asta și într-adevar de următoarea zi s-a încheiat cu necunoscuți prin baie. Pasiunea era urișă, eram orbită. Primul semnal de alarmă a fost scena plină de furie și de gelozie la aproximativ o lună de relație – mergeam la plajă, m-am îmbrăcat, mi-am pus niste încălțări cu toc, la vederea cărora a răbufnit că doar femeile ușoare poartă tocuri la plajă și chiar m-a bruscat. Cu mintea de acum, aș fi plecat de urgență. Dar am ales să stau vreo 3 ani… 3 ani în care la semafor atrăgeam privirile cu mașini de lux care nu erau ale mele, 3 ani în care aparent aveam o super viață pentru că îmi permiteam să cumpăr ce îmi doresc și primeam cadouri scumpe pe langă lovituri și insulte. Partea bună este că în acea perioadă am început să merg la și mai multe cursuri de dezvoltare personală si spiritualitate; acesta era modul meu de a evada din colivia de aur și de a-mi menține speranța și credința. El era dependent de droguri, alcool, sex și eu de el.
Știam atâtea, eram terapeut cu un cabinet frumos în centrul Bucureștiului, însă auto-minciuna și neîncrederea în mine erau la cote înalte. Ceea ce mi-a dat structură și mi-a activat starea de acțiune au fost cursul și sesiunile de coaching.
Ieșirea din acea relația a fost un mare test pentru mine – plângeam pe stradă pentru că mă copleșea senzația de libertate, mă întrebam “Oamenii aștia nu se bucură pentru că sunt liberi?”. Apoi veneau tăvălug fricile de supraviețuire. Dacă din Italia mă întorsesem cu câteva mii de euro, acum bătea vântul prin buzunarele mele. Au fost zile în care mâncam câte o merdenea. Odată așteptând la coadă, mi-am surprins un gând că nu merit nimic. Deja aveam ustensile terapeutice și de coaching așa că lucrurile au început să se schimbe. De la o cameră închiriată cu 500 ron ușor –ușor am ajuns la un apartament frumos cu trei camere închiriat în Otopeni. În perioada aceea am facut o listă cu afirmații pentru a atrage bani și prospertate cu bucurie, pe care am înregistrat-o și efectele au fost uimitoare. Am dăruit-o și altor persoane, dintre care o doamnă a obținut un job de 2 ori mai bine plătit, alta a primit o datorie de la care își luase gândul, un domn a caștigat un proces și a fost despăgubit…
Mi se spune că am o voce plăcută și vindecătoare, așa că m-am gândit să adun afirmații care simt eu că pot contribui cu adevărat la îmbunătățirea programelor subconștiente și să înregistrez. Chiar astăzi voi face asta! Dacă vrei să o primești și de fapt să îmbrățișezi darul care este viața și darurile vieții, dar și să atingi potențialul tău superior, lasă-mi adresa ta de mail în comentariu.
Revenind la povestea mea… De ziua internațională a îmbrățițărilor în 2016 l-am întâlnit prima dată pe V, care îmi scrisese că vrea să facem împreună un curs. Ulterior ne-am tot văzut și am făcut schimb de terapii. Mă simțeam blocată din punct de vedere emoțional și fizic în relațiile cu bărbații, însă m-a convins să las barierele jos și să recreez intimitate. La câteva săptămâni i-am spus că mă retrag din această relație, iar la 2 zile după, am aflat că sunt insărcinată. I-am comunicat, răspunsul lui a fost “Hai să ne vedem să luam o decizie”, însă fiecare dintre noi luase decizia în sinea sa – eu Da, el Nu. Se pricepea foarte bine la vorbe și încerca să mă determine să ne reluăm relația intimă și apoi “om vedea noi”. Mi-am luat talpășița și am hotărât că voi crește 2 copii ca mamă singură. Aveam să aflu că nici o clipă nu am fost singură, ci prezența divină m-a însoțit și protejat mereu. Iar Dumnezeu se manifestă adesea prin oameni. Fratele meu, nașa fiicei mele, ai mei, prietene minunate și mai mulți Oameni s-au implicat ca lui Joy Maria să nu îi lipsească nimic și eu să fiu bine. La scurt timp după ce am născut-o țineam cursuri de Access Consciousness și făceam sesiuni de coaching cu ea în brațe. Fiica mea este irezistibilă și extra iubibilă așa că doamnele care veneau să mă ajute cu ea se îndrăgosteau. Două dintre ele pe care le iubim în mod deosebit sunt acum ca și din familie.
Am participat la sute de seminarii și cursuri, am citit sute de cărți, am lucrat mii de ore eu cu mine, eu cu terapeuți, traineri și coachi. Îmi doream să apară un bărbat potrivit pentru mine, care să îmi iubească cu adevărat copiii. Dar era necesar să creez spațiu ca el să se intersecteze cu mine în realitate și să curaț proiecțiile de suferință. Credința mea fermă este că pruncii sunt cadouri divine și cine mă iubește pe mine are super bonus inestimabil copii minunați.
Îți urez din toată inima relații armonioase, împlinitoare, alegeri înțelepte potrivite pentru tine suflet-corp-minte aliniate! Sunt aici să te susțin, să te ghidez, să scurtăm drumul căutărilor – nu e nevoie să treacă ani sau să participi la nenumărate seminarii ori sesiuni ca să îți transformi visurile în realitate. Sunt aici să contribui la o lume pe care o visez și o observ din ce în ce mai bună! “Everybody needs a coach” zice Bill Gates. Fiecare dintre noi are nevoie și merită să fie privit fără pic de judecată, să fie ajutat să se ridice în anumite momente, să fie îmbrățișat din cel mai pur spațiu interior, să i se întrevadă scânteia divină până va avea curajul să o lase să strălucească orbitor.
Fii mereu binecuvantată, ființă infinită în corp uman!
