Eu sunt bine. La ce mă ajută coachingul?

Oamenii – ființe minunate – uneori spun „gata, am rezolvat tot la mine”. La mine au trecut 16 ani de terapii (am început la 18 ani cu reflexo și masaj, iar doamna era mult mai mult decât maseur), coaching, dezvoltare personală și zi de zi, săptămână de săptămână mai iese câte ceva de vindecat, de alchimizat, nu mai spun de nenumăratele decizii de luat, multe din ele influențând inclusiv destinele altora. Asta nu înseamnă că nu mă bucur de viață, că nu îmi ofer perioade de răgaz ori de odihnă sau că mă concentrez pe ce nu funcționează, ci că trăiesc din ce în ce mai conștient, aleg să văd orizontul cât mai larg. Vin toate la momentul potrivit, eu am ritmul meu, tu pe al tău. Important e să nu ne presăm / abuzăm pe sine și pe alții. Adică se poate ca din afară să pară că am ceva de rezolvat și eu să nu vreau acum și asta e ok. Mai e de călătorit până acolo.

Să îți spun pe ce lucrez eu în această perioadă a vieții mele:
– să mă înconjor de oameni dăruitori și susținători asemenea mie
– să nu mai accept bârfa deloc nici în jurul meu
– să am puterea de a vedea dincolo de comportamentele dureroase ale celor răniți sufletește chiar și atunci când îmi ating butoanele mele
– să îmi vindec problema cu vezica urinară – după presiunea fizică a 3 sarcini și ceva traume de genul agresivitate pentru a renunța la scutec prea devreme plus convingeri limitative inoculate pe partea sexuală…
– planificare pe termen lung – sunt o expertă pe planificare din scurt și în ultimul moment, doar că asta îmi dă o stare de alertă și e timpul pentru alt nivel
– fermitate în a-mi cere drepturile, în a-mi exprima opiniile, în a stabili reguli
– o nouă imagine conformă cu noua Eu

Subiecte pentru întreaga viață
– să elimin absolut orice gând de judecată și auto-judecată
– să simt iubirea pură față de toate ființele
– integritate
– curaj
– asumare
– recunoștință permanentă

O mică parte din ce am rezolvat în ultimul an :
– frica și durerea de a o putea pierde pe mama (de fapt acceptarea voii divine, a liberului arbitru, a vieții cu toate etapele ei – inclusiv moartea, care e doar o trecere intr-un alt plan în care nu mai e nevoie de corp fizic)
– să înțeleg că unele persoane nu mă înțeleg și poate nu mă vor înțelege vreodată și aleg să critice ce e în afara sferei lor de înțelegere
– să aleg în aliniere și cu rațiunea pentru că eu prin definiție sunt o senzitivă și până de curând m-am bazat mult mai mult pe emoțional și instinctual
– am devenit mult mai ordonată și mai disciplinată – faptic mă pot trezi devreme fără să îmi fie rău (era o rebeliune, o împotrivire) , am învățat să aranjez și să sortez frumos hainele, programul meu e bine structurat
– am primit darul iubirii chiar și în afara limbajelor mele (limbajul meu principal de iubire e atingerea cu afecțiune din spațiul de acceptare și puritate. De exemplu am înțeles că tata m-a iubit mereu în felul lui chiar dacă nu mă îmbrățișa și nu îmi oferea timpul și atenția necesare. Așa că am oprit judecata și așteptările în acel sens ceea ce mi-a permis să primesc, să fiu mai sinceră și lui să îi ofer spațiul de a fi și de a dărui.)
– am realizat că oricât aș fi și face pentru o relație sau pentru o ființă dacă nu sunt eforturi de ambele părți sau există refuzul în a primi, nu va funcționa – oricâtă apa aș bea pentru setea ta, nu îți va putea fi potolită sau oricât ți-aș explica că e apă vie, aș căra-o de la 1000 de km și tu zici nu, nu e bună sau ai luat-o din gunoi sau nu, nu o beau că tu ai băut și nu ești deplin vindecat… sunt ok să îți las spațiul necesar fie să îmi ceri mie ori altcuiva, fie că accepți în viața asta sau nu, fie să mergi să îți iei singur, multe-multe posibilități. Continui să cred că ești genial și capabil. Și eu sunt genială și capabilă. Te onorez, mă onorez.

Mai sunt muuulte de spus, de simțit, de trăit, de integrat, de conștientizat.
Tu pe ce lucrezi acum cu tine, pentru tine, binele tău și al cât mai multor ființe?
Când ai nevoie de susținere, ghidare, lărgirea perspectivei, aici sunt.
Programările se fac la 0729518817.
Lucrez cu adulți, copii, adolescenți.
Față în față, telefonic, on-line.
100% confidențialitate.
Everybody needs a coach. Here I am.

#coachAdinaEne
#omAdinaEne

Lasă un răspuns

Adresa de Email nu va fi publicată.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">html</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>