Într-o lume interesantă în care ne prefacem care mai de care că suntem „mai perfecți” sau super veseli, super aranjați în permanență, eu îți spun că descopăr la mine o mulțime de chestii în vastu-mi Univers interior, unele care îmi plac, altele teribile (ca de exemplu întâlnirile cu Sfidătorul – îți recomand din inimă acest documentar).
Cum nu mă încadrez și conformez la ceea ce consider că nu mi se potrivește și nu înghit chestiile pe care nu le pot digera, îți povestesc despre mine. Eu cea care crede în lucru cu sine, în demascare cu blândețe și acceptare fără judecată, în a activa conștientă, bucuria reală și iubirea, în capacitatea noastră de a intra în contact cu Sinele în calea spre desăvârșire, vin în fața ta cu ultimele descoperiri din sondarea-mi personală.
Am auzit acum câteva dimineți gândul „dacă m-aș îmbolnăvi grav și eu, aș primi multă atenție de la părinții și fratele meu? Le-ar păsa mai mult de mine?” Mi-am zis waaaw, să fiu oare capabilă să îmi creez o boală incurabilă doar să fiu vizibilă? Slavă Cerului că mă aud și fac din ce în ce mai multe alegeri conștiente, că ies din programele de autodistrugere și suferință.
După 15 ani de dezvoltare personală mi-am dat seama că am un program adââânc înrădăcinat care îmi repetă că nu sunt iubită. Cel că nu sunt importantă l-am rezolvat prin 2012. L-am transformat desigur în „eu sunt o persoană cu adevărat importantă. Eu și părerile mele contăm pentru mine, pentru cei din jurul meu, pentru societate. Eu aduc valoare și mă înconjor de oameni valoroși.” Iar realitatea mea s-a modificat considerabil.
Totul apare la momentul potrivit, când suntem pregătiți. Nooormal că am citit mii de cărți, bloguri, că am fost la sute de seminarii unde am auzit că ar trebui să mă iubesc pe mine. Și da, din zi în zi am ales să mă iubesc tot mai mult. La început obligându-mă, exersând prin comportamente însă nu prea simțeam, venea rațional. Copiii mei mă iubesc, partenerul meu mă iubește, sunt oameni în jurul meu care mă apreciază, profesorii & maeștrii mei au încredere uriașa în mine. Însă lipsea ceva. Era un gol micuț, de care se lipise o încâlceală de ațe „eu vreaaaaau acum”, „am 1000 de nevoi”, „aștept de la tine, hai arată-mi”, „să îmi arat iubirea ține de cât îmi arați și tu”, nemulțumire, răbufniri.
Și daaaa, am descoperit abia ieri, după 15 ani !!!! Că eu în adâncul sufletului meu mă simt neiubită, mi-a fost atât de clar că funcționez din programul „eu nu sunt iubită”, „nimeni nu mă iubește”.
Partenerul meu care este și el coach, Daniel (e suuuper tare pe analiză tranzacționale)- il știi 😉 , îmi spunea în primul an al relației noastre că îi cerșesc iubire, că nu îmi ajunge ce mi se oferă, că am tot felul de nemulțumiri. Și mie mi se părea că el e dușmanul, un neiubitor în plus în viața mea.
Doar că dânsul de pe margine se vede mai bine… Apoi a înțeles că nu vreau să mă ocup de temele pe care mi le dă el și mă ocup în ritmul meu de temele pe care mi le dau singură, iar dragul de Univers mi le trimite cu generozitate. Și în acest moment cred același lucru – că fiecare alegem când suntem pregătiți să vedem la noi lucruri care poate pentru cineva din afară sunt evidente, cu atât mai mult pentru un specialist.
Ulterior, când am dat jos ochelarii cu viziunea „nu sunt iubită”, am putut să observ gesturi evidente de iubire și înțelegere din partea lui Daniel, deasemenea calitățile sale minunate. Am fost copleșită de câte fuseseră trimise spre mine, iar eu refuzasem. Eu așteptam priviri languroase, iar el îmi oferea siguranță. Eu așteptam cuvinte, el se dedicase total relației noastre, se gândea și acționa înspre cum să ne fie mai bine. Astfel de acum îmi ofer permisiune să primesc mai mult din ce este hrănitor pentru sufletul, corpul și mintea mea.
Suuuper tare – mă întreb cum vreau să mă simt și acum îmi dau voie să mă simt iubită!!!! Îmi dau voie să văd iubirea celorlalți pentru mine în cele mai mici și simple gesturi. E un sentiment minunat să mă simt iubită!!! Și din zi în zi să pot iubi mai real, să mă accept mai pe de-a întregul, să mă arat mai cum sunt eu.
Imperfectă. Complexă. Minunată. În continuă evoluție. Uneori tristă, uneori furioasă, uneori copilăroasă, uneori tăioasă, uneori rebelă, uneori obosită, uneori copil, uneori tăcută, uneori singuratică, uneori anxioasă, mai mereu optimistă, încrezătoare, concentrată pe soluții, recunoscătoare lui Dumnezeu.
Mereu crezând că depinde mult de noi, că se poate să creem împreună o lume mai luminoasă & armonioasă, începând cu îmbrățișarea umbrelor din noi înșine și din cei pe care îi iubim, contribuind pic cu pic zilnic, astfel se adună un ocean de frumos.
