În existență, totul se mișcă prin vibrație:
Fiecare Ființă vibrează într-o determinată frecvență,
Fiecare persoană vibrează la o frecvență diferită de alta,
potrivit stării sale de conștiință.
Depinzând de fiecare frecvență, a fiecărei vibrații, viața înseși face ordine punând oamenii cu aceeași frecvență, în locuri adecvate, în situații precise.
Situațiile care generează durere, sunt oglinzile care reflectă umbrele din subconștient care au nevoie să fie eliberate.
Totul e perfect și totul există în beneficiul nostru.
Totul e așa cum este pentru ca noi să putem să ne eliberăm de tot ce nu face parte din esența noastră.
Viața, ne oferă posibilitatea să ne dăm seama care sunt și cum să lucrăm cu toate cele care trebuiesc transmutate, pentru a deveni puri și „virgini”, așa cum este inima noastră.
Tot ce e acolo afară, absolut tot ce ne inconjoară, există pentru a ne ajuta în evoluția noastră, iar când înțelegerea noastră devine profundă, încetăm să mai judecăm și să mai condamnăm.
Știm că toate sunt puse acolo pentru a ne face să ne vedem ego-ul și atașamentele.
Totul se mișcă în ritmul frecvenței vibrației noastre.
Suntem întotdeauna în momentul perfect, în locul perfect, care corespunde vibrației noastre.
Și totul este perfect pentru a avansa pe drumul care ne duce la propria noastră Realizare.
Să-i permitem vieții să se exprime în totalitatea sa!
Iar viața ne va lăsa să vedem mesajul de dincolo de forme; acel mesaj care ne va face să simțim profund și să ne înțelegem profunzimea noastră înșine și a lumii materializate și să realizăm că:
Totul are sens!
Isabel Garcia Garcia
Traducere, Ioana Suta