Eu nu (mai) cred în perfecționism și în persoane perfecte. Cred în a realiza un lucru cât de bine putem în acel moment, cred în minunăția din noi fără a nega barierele care stau în calea de a o vedea și exprima și fără a nega umbrele, cred în versiunea noastră cea mai bună de la momentul x.
Unele persoane afișează o imagine impecabilă, de perfecțiune. Se consumă multă energie în direcția asta – să ascunzi, să înăbuși fricile…
Aaaa, sper că se știe că nici terapeuții, nici coach-ii nu sunt perfecți, iar dacă vreunul se dă perfect, eu una fuuuug 😛 , nu știu tu. Desigur cu cât te cunoști mai bine, cu cât te accepți mai mult, cu atât viața ta devine mai frumoasă în modul potrivit cu tine. Ce îmi aduce mie bucurie poate fi total opus motivelor tale de bucurie. Starea de bine ca și fond se atinge doar când ești în contact cu tine și bucuria se datorează unei alegeri conștiente și vindecării traumelor, durerilor, memoriei celulare încărcate cu suferință.
Cred că cele mai frumoase și autentice relații sunt cele în care partenerii au curajul să se dezvăluie cu bune și cu rele, în care își știu gunoaiele unul altuia, dar sunt ok cu ele. Pentru asta e necesar să fii ok cu mizeria ta proprie.
Și e minunat dacă ești dispus să o vezi, să o recunoști, să o folosești cu înțelepciune în așa fel încât nimeni să nu fie rănit, ba chiar să o remodelezi în așa fel încât să devină calitate.
Relațiile mele de cuplu de asta nu au funcționat pentru că am urmat modelul clasic da a părea altcineva, ca apoi să nu mai am chef să mă prefac. Ce fac diferit acum? Mă prezint ca cine sunt, mă cunosc mult mai bine, îmi cunosc valorile, știu ce vreau, știu ce pot, știu ce am de oferit, sunt conștientă de darul care sunt, știu ce vreau să primesc.
Dacă în relație sunt purtate măștile de soț perfect/ soție perfectă, fată cuminte, soț moral, gospodină perfectă, mamă perfectă, tatăl perfect, femeie mereu aranjată, bărbat mereu puternic, etc, la un moment dat va deveni foarte obositor, apar reproșuri, certuri, așteptări, depresii, unul dintre parteneri pur și simplu va pleca din relația aceea perfectă. Cuuuum, nu rezistă relațiile perfecte? Necesitatea și așteptarea de perfecțiune aduc cu ele o stare de greutate, compromisuri, minciuni, ascunzișuri, nemanifestare a întregului potențial, incarcerare într-o etichetă / într-un sertăraș.
Toată tristețea aceea acumulată, depresia, prăbușirea imaginii perfecte prin abandon / divorț apar doar ca să observi și să te vindeci, ca să nu te mai epuizezi cu energia direcționată înspre aparențe, ci să revii la adevăr și esență.
Pentru mine nu e deloc de mirare că bărbatul își înșeală soția perfectă cu o tipă imperfectă, că elevul perfect se sinucide sau își ratează cariera, că profesoara perfectă face sex cu un student plin de muschi, că soția perfectă își ia copiii și dispare în noapte, că partenerul perfect de afaceri ia el toți banii…
Treaba ta nu este să cauți iubirea, doar să cauți și să găsești toate barierele din interiorul tău pe care le-ai construit împotriva iubirii. – Rumi
Dacă alegi să joci rolul de eu am mereu dreptate, eu sunt mereu ca scos din cutie, eu sunt perfect, să știi că le dai celor din jur impresia că sunt inferiori și e posibil să nu se apropie de tine. Cu cât investești mai mult în imaginea de perfecțiune, cu atât rămâi mai singur pe piedestal.
A accepta imperfecțiunele tale și pe ale celorlați nu e nici pe departe sinonim cu a fi delăsători sau a permite celorlați să ne trateze nepotrivit. Fiecare are plusurile și minusurile sale, însă acea persoană este sau e necesar să devină stăpâna butoanelor personale.
Inconștient când doar tu oferi partenerului, sunt niște credințe că el / ea nu are ce să îți ofere ori nu are capacitatea de a oferi. O alegere înțeleaptă este în opinia mea „să ofer însă las spațiu să și primesc. Ofer cu bucurie fără așteptări, primesc cu bucurie fără presiune”
Ce rol vrei să joci în relațiile tale: care e mai bun decât celalalt, care a oferit mai mult, cine are dreptate, eu am mereu dreptate, eu nu am defecte sau defectele mele sunt mult mai mici ca ale tale SAU cum putem să construim o relație reală, autentică plină de ingredientele noastre preferate ( de ex iubire, meditație, muzică, bucurie, prietenie, dans, respect, copii, încredere, sex, călătorii, poate datorii 😛 ) / cum putem crea o viață plină de momente frumoase împreună, în care să creștem împreună, ținându-ne de mână atât în momentele plăcute cât și în cele provocatoare, exprimându-ne liber unicitatea?
Relațiile în care ne arătăm doar partea pozitivă sunt cele în care avem doar interes, iar când dispar interesele, se evaporă și relația. Pentru mine e vital să pot spune într-o relație autentică „nu am chef astăzi să ne vedem”, „m-a deranjat x lucru”, „m-am simțit așa și așa când tu….”, „nu înțeleg de ce ai făcut / spus asta, îmi poți explica”, iar cealaltă persoană să știe că țin la ea chiar dacă nu sunt perfectă, chiar dacă uneori greșesc, chiar dacă am nevoie de momentele mele cu mine, chiar dacă uneori am nevoie să mă eliberez de frustrare, furie, chiar dacă uneori mă simt ok să vorbesc și alteori să tac.
Aoleuuu, nu sunt perfectă. Aoleuuu, nici nu vreau să fiu perfectă. Auleooo, nici postarea asta nu e perfectă. :)))
Aleg să trăiesc și să curăț nevoia de a demostra că sunt perfectă și să curăț nevoia de a dovedi că fac lucruri perfecte și să curăț comparația/ competiția/ conceptul de inferior – superior pentru a mă putea bucura pe deplin!!!!
Tu ce alegi? Cum va arăta viața ta peste 1 an în urma acestei alegeri? Ce schimbi / adaugi / la ce renunți astăzi pentru ca viața ta să devină mai frumoasă?
Pentru sesiuni, programările se fac la 0729518817. Lucrez cu adulți, copii, adolescenți. Individual, familie, cuplu, grup. Față în față, via internet, telefonic.
Zile minunate!
