Cum să dezvolți încrederea copilului?

încrederea copilului

Fiecare copil are nevoie să fie lăsat să greșească, să încerce lucruri noi și să exploreze lumea în ritmul lui. Dacă nu se întâmplă asta, se subminează încrederea în sine și în forțele proprii ale copilului. Frustrările sunt o parte inevitabilă a vieții și faptul că învățăm să ne descurcăm cu ele și să le privim ca pe o învățătură sau ca pe ceva ce poate aduce un plus ne ajută să ne dezvoltăm o vedere corectă asupra propriei persoane și a realității. Un mod prin care părinții își pot învăța copiii să se descurce cu frustrările este să le seteze restricții rezonabile mai ales în ceea ce privește sănătatea și siguranța lor. Acest lucru îi ajută să scape de așteptarea ca fiecare dorință și nevoie le va fi îndeplinită întotdeauna. Atunci când un copil se confruntă cu o dezamagire, părintele e necesar să îi spună că îl/o înțelege, că îi stă aproape dar mai ales când lucrurile nu depind 100% de noi, pot apărea surprize, care uneori ne plac și alteori nu ne plac. „Care este partea bună de aici?”, „Ce putem învăța de aici?”, „Putem face ceva diferit data viitoare ca lucrurile să iasă diferit?”. Unul dintre rolurile părintelui este să îi creeze spațiul copilului să fie încrezător, să rămână optimist în fața întâmplărilor și provocărilor vieții, să știe că, cu cât depind lucrurile mai mult de propria persoană cu atât le poate gestiona mai bine, însă există o mulțime de oameni „buni”, care cred în aceleași lucruri ca noi, cu care ne putem împrieteni și asocia.

Mama sufocantă, care se agită să aranjeze totul în viața copilului ei perturbă acest proces de învățare. Copilul nu ajunge să experimenteze doza necesară de frustrări, care să îl/o ajute să se descurce cu dezamăgirile mai mari ale vieții. Atunci când copilul nu e lăsat să înfrunte „realitatea” în felul său – să plângă, de exemplu, apoi să se împace cu situația ca apoi să își reia joaca cu bucurie, fiindcă mama e întotdeauna gata să intervină și să îl/o salveze de orice neplăcere, va deveni un adult nemulțumit la orice pas, care va pretinde de la alții să facă & să rezolve pentru el/ea, un adult incapabil să facă fața celor mai neînsemnate piedici. Acest tip de alint poate părea linistitor pentru copil, dar de fapt are rezultate înspăimântătoare. Când mama leagă copilul de ea controlându-l mereu și salvându-l, ea îl face să creadă că nu poate supraviețui fără o altă persoană – dacă este băiat, va deveni dependent de femei, un tiran în relația de cuplu.

De ce scriu asta? Pentru că este o mare lecție și pentru mine. Când vedeam că fiul meu plânge sau suferă, simțeam că mi se duce lumea de sub picioare și nu știam ce să mai fac, ce să mai zic, cum să aranjez eu din spatele scenei. Îmi mânca foarte multă energie și îmi provoca o stare de durere profundă. Până am realizat cele de mai sus, plus faptul că el e suficient de puternic și de capabil să își creeze, cu mine alături, nu în cârca mea, o lume frumoasă, în care să experimenteze și să îi producă bucurie, satisfacție în majoritatea timpului, dar nu neaparat tot timpul. Cei din jur pot lua deciziile lor și e o mare înțelepciune să trăim în pace cu alegerile lor, fie că au 2 ani sau 90 de ani. Iar când eu ca părinte știu asta și funcționez cât mai sănătos, copilul simte și face ce fac eu, nu ce zic eu! Aseară s-a supărat pentru că este un baiețel care își cumpără tot ce își cumpără el, vrea să îl copieze la haine, gesturi, vorbe, și-a rugat mama să îi cumpere bicicletă ca el, doar că și-a mai pus un beculeț, se compară mereu cu fiul meu, ceea ce îl frustrează, nu glumă! Poate că alte dăți aș fi devenit mediator, aș fi stat să le explic eu amândurora, însă l-am îmbrățișat, i-am dat voie să își verse amarul și furia (fără a răni pe nimeni și fără a distruge ceva), apoi l-am întrebat ce îl deranjează de fapt, ce consideră că e important în toată această poveste, cum înțelege el lucrurile, dacă le poate privi în alt mod și cum se simte privind din această nouă perspectivă. Cum va proceda data următoare? Ce își va aminti dacă se va mai petrece o întâmplare similară? Și, ca de obicei, mi-ar trebui un carnețel să îmi iau notițe de la minunăția și înțelepciunea pe care le lasă să iasă la iveală – soarele cel strălucitor de după furtuna interioară!

Ce simt eu că mă ajută și mă conectează cu fiul meu și cu copiii în general? Faptul că îi privesc ca de la egal la egal, că îi privesc ca pe ființe capabile și complete, minunate, faptul că nu îmi e rușine deloc să învăț de la ei, sunt sinceră cu ei și ei știu & simt foarte bine asta. Atunci când deschid gura în prezența altora, dar mai ales în prezența copiilor („bureței” de informații, de programe, de credințe), mă întreb „Aduce valoare dacă spun asta? Dacă nu, tac sau cum pot reformula?”, „Dacă însămânțez asta, dacă fac asta, ce va crește, ce va genera, ce rezultate va crea peste ani?”

Mulțumesc și te iubesc! Zile pline de soare în suflet și în privire!

#coachAdinaEne #sesiuneAdulti #sesiuneCopii #sesiuneFamilie #drumulSpreSoare #dezvoltarePersonala

Lasă un răspuns

Adresa de Email nu va fi publicată.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">html</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>