Cum să readuci optimismul în viața ta?

Optimismul

Optimismul este una dintre cheile spre o viață frumoasă trăită deplin. Acest articol o să definească optimismul la un nivel mai profund, o să afli despre doza sănătoasă de optimism și cum îl poți readuce în realitatea ta de zi cu zi.

Optimismul este o competență emoțională ce determină creșterea productivității vieții. De exemplu, la nivel de companie, în departamentul de vânzări angajații care au obținut scoruri înalte la un chestionar de măsurare a optimismului învățat au vândut în primii 2 ani de activitate cu 37 % mai mult decât pesimiștii. La nivel personal, optimismul reprezintă încrederea în totalitate în obținerea obiectivului propus, ceea ce aduce o rată crescută a succesului în viață și o stare generală de bine.

O parte dintre beneficiile coachingului în obținerea unui grad înalt de optimism sunt:

– să îți recunoști mai bine stările interioare ce te conduc către succes sau către eșec,

– ajungi la rețeta proprie de schimbare a unei stări neproductive într-o stare productivă, respectiv de a-ți îndeplini obiectivele sănătoase în orice arie îți dorești,

– înțelegi mai bine cine ești și cum funcționezi.

Există mai multe tipuri de poziționare mentală în funcție de:

– gradul de permanență

Oamenii percep cauzele evenimentelor din viața lor ca fiind temporare sau permanente.

“Nu țin minte niciodată să îmi alimentez mașina” – este o explicație ce implică permanență.

Permanentizarea acțiunilor făcute la un moment dat duce la generalizări și automatisme. Nepermanentizarea lasă spațiu pentru testarea realității specifice fiecărui moment și astfel pentru schimbări, îmbunătățiri, creștere. “Am uitat să îmi alimentez mașina ieri” e o explicație temporară.

– gradul de prezență

Oamenii care găsesc explicații universale pentru nereușitele lor tind să renunțe la tot atunci când au un eșec într-o anumită activitate.

“Nu a fost să fie. Dacă așa a vrut Dumnezeu, Dacă așa a fost soarta. Cu soarta nu te pui. Renunț la tot. Nu are rost”

Oamenii care găsesc explicații specifice ar putea deveni neajutorați în acel domeniu în care au avut un insucces, însă vor continua să evolueze în celelalte arii din viața lor.

“Eu nu sunt bun la matematică” vine dintr-o experiență neplăcută din trecut, poate fi o notă prostă, un profesor prea exigent, un examen picat, care generează un comportament neproductiv, adică fuga de matematică, blocaje în calcul și ca alternativă focusarea pe o altă materie.

– grad de personalizare

Când se petrec lucruri neplăcute, oamenii vor atribui cauza unor evenimente ori altor persoane sau circumstanțelor ( ceea ce numim externalizare ). Când ne autoînvinovățim stima de sine are de suferit. Atunci când atribuim vina unor circumstanțe externe nu ne vom leza stima de sine, însă a-i învinui tot timpul pe ceilalți poate deveni o problemă în sine prin faptul că acest lucru presupune o permanentă deresponsabilizare. În plus cei din jur îi resping pe cei care nu își asumă responsabilitatea pentru consecințele faptelor lor.

Testarea realității este unul dintre instrumentele necesare pentru a verifica dacă optimismul avut este adecvat obținerii obiectivului. În acest sens un optimism prea ridicat poate duce la situația de a fi nepregătiti adecvat, neprevăzători – a nu calcula și a nu elimina riscurile și de a nu lua în seamă provocările. La polul opus se află un nivel prea scăzut de optimism, care poate duce la o stare negativă în care orice sarcină pare prea grea, uneori imposibil de obținut și la pierderea sensului ori a obiectivului din vedere.

Componentele de bază ale optimismului personal sunt:

– încrederea în sine cuprinzând abilități și capabilități. Abilitatea înseamnă capacitatea de a fi abil, îndemânatic, iar capabilitatea este capacitatea de a fi capabil, apt. Exemplu: Ai abilitatea de a conduce o mașină pentru că ești sănătos fizic, ai mâini, picioare, ochi. Capabilitatea se dobândește după terminarea școlii de șoferi.

– încrederea în oameni și în tehnologie (mediu)

Ce pași poți face concret spre a readuce optimismul în viața ta? Tu știi cel mai bine, așa că intră în contact cu tine și ia ce ți se potrivește de la ceilalți care au reușit sau sunt experți în acel domeniu de studiu. Ce zici de a-ți dori cu adevărat? Apoi de a identifica ce te oprește și ce te susține, urmând acțiunea cu perseverență. Crezi că te influențează prezența oamenilor veseli și optimiști, crezi că e contagioasă starea de bine? Studiile din fizică cuantică arată că nu e nevoie ca oamenii din preajmă măcar să rostească vreun cuvânt și deja la nivel de câmp mental, emoțional și energetic devenim un tot, așadar deja se petrece un schimb pe multe niveluri. Cum te simți după ce asculți un discurs motivațional? Dar după ce vizionezi un film cu mesajul “da, se poate”? Dacă cumva credeai că unii oameni se nasc veseli și alții triști, unii optimiști și altii pesimiști, să știi că mediul are o influență uriașă, în primii anii învățăm prin imitare și pe baza mecanismelor de supraviețuire inclusiv ce stări să afișam. Cu cât anii trec, ne lăsăm modelați de un anturaj lărgit, apar persoane care își pun amprenta puternic în decizionare ori care ne impresionează prin comportamente, vorbe, ținută. Optimismul se (re)învață! Fericirea se (re)învață! Râsul se (re)învață! E necesar doar să creem conștient noi căi neuronale și să ne luăm porția zilnică de optimism, așa cum mâncăm și ne spălam frecvent, să facem acțiuni concrete, afirmații, să investim în propria persoană timp, bani, atenție, iubire, să ne dezvoltăm personal și spiritual prin sesiuni de coaching individuale ori de grup, terapii, seminarii, cărți, etc. Menținerea suficient timp a acestor stări dorite, produce în corpul fizic cantitatea de hormoni și neurotransmițători, care ulterior se vor elibera constant.

Totul devine mai ușor și mai plăcut atunci când lucrezi cu un specialist. Everybody needs a coach. Aici sunt! Acum e momentul! Lucrez cu adulți, copii, adolescenți. Individual, cuplu, familie, grup, echipă. Față în față, online și telefonic. Te îmbrățișez din spatiul cel mai pur!

Lasă un răspuns

Adresa de Email nu va fi publicată.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">html</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>