Comunicarea cu copilul tău

Comunicarea cu copilul tău

Copiii trăiesc într-un mediu în care au parte să vadă și să audă multe, oricât ar încerca părintele să îl protejeze. Adesea copiii se confruntă cu situații negative care le cauzează furie și/sau frică. Ei au nevoie să se elibereze, să înțeleagă, să vorbească cu părinții lor pentru a-și alina nelămuririle, anxietatea, pentru a simți că sunt sprijiniți și însoțiți în luptele cu monștrii interiori și exteriori.

Încurajează-ți copilul să vorbească cu tine, dar nu-l forța. Nimic nu închide mai rapid ușile comunicării dintre părinte și copil ca un părinte care insistă sau îi poruncește copilului să vorbească.
Fii răbdător. Copiilor le e greu să păstreze tăcerea și vor începe în cele din urmă o conversație. Am descoperit că, de pildă, o călătorie cu mașina îi va produce copilului dorința să vorbească. Poate că nu va discuta problema pe care o are de la început, dar dacă aștepți, vei auzi îngrijorările sale și cum percepe el sau ea lumea.

Adolescenții par să nu mai aibă nevoie de părinții lor, dar aparențele sunt înșelătoare. Ei de fapt doresc să fii implicat în viețile lor, să le acorzi atenție, respect, timp, răbdare, înțelegere, iubire și acceptare necondiționată. Copiii ce fac parte dintr-o familie solidă, prezentă, e foarte puțin probabil să adopte un comportament dăunător, cum ar fi consumul de alcool sau de droguri, care intră în viața lor o dată cu anturajele nepotrivite. Scuza părintelui că nu are timp de copil pentru că trebuie să muncească, scuza că nu îi poate acorda suficientă atenție odraslei sale pentru că are suficiente probleme, se pot transforma cu adevărat în probleme și în cheltuiele uriașe pentru redobândirea sănătății și a unei vieți armonioase. Dacă întrebăm o familie care a trecut prin situații limită cu copilul, ne răspunde fără să stea pe gânduri că ar da anii înapoi ca să își facă timp și spațiu pentru a nu se ajunge în situația de a fi obligați de circumstanțe să-și revizuiască prioritățile.
Nevoile copilului sunt cele de bază (hrană, somn, igienă) plus iubire și atenție, sentimentul de a fi important, de a fi apreciat, ascultat, uneori îndrumat.
Cu mare drag vă recomand ca instrument extrem de concis și eficient dacă e luat în considerare și pus în practică “Legile copilului”. Acestor legi deja scrise le poți adăuga altele concepute împreună cu copilul sau copiii tăi. Eu personal le citesc zilnic, le am lipite în mai multe locuri din casă. ❤️

Legile copilului:

1. Nu mă răsfață. Știu foarte bine că nu mi se cuvine tot ceea ce cer. Dar te încerc totuși!
2. Nu-ți fie teamă să fii ferm cu mine. Eu prefer așa. Asta mă așează la locul meu. Păstrează însă blândețea.
3. Nu folosi forța cu mine. Asta mă învață cu ideea că puterea contează și că puterea înseamnă brutalitate. Răspund mult mai bine dacă sunt ghidat.
4. Nu fii inconsecvent. Asta mă pune în încurcătură și mă face să încerc să scap nepedepsit, indiferent ce fac.
5. Nu-mi face promisiuni, s-ar putea să nu le poți ține. Asta mă va face să îmi pierd încrederea în tine.
6. Nu răspunde provocărilor mele atunci când spun sau fac lucruri care te supară. Voi încerca atunci să capăt și mai multe “victorii”.
7. Nu te supăra prea tare când îți spun “te urăsc”. Nu cred ce spun, vreau să te fac să-ți pară rău pentru ce mi-ai făcut. Tu ești adult și înțelegi. În schimb dacă tu îmi spui mie vorbe grele mă vei răni profund.
8. Nu mă face să mă simt mai mic decât sunt. Voi încerca să-ți demonstrez contrariul, purtându-mă ca o “persoană importantă” ce nu te bagă în seamă. Nu îmi spune “bebe”, “micuțule / micuțo”, nu folosi formule de alint și diminutive în fața prietenilor mei (decât dacă îți spun eu CLAR că așa vreau sau că e ok pentru mine). Nu mă considera mic…eu mă voi simți incapabil și handicapat.
9. Nu face în locul meu ce pot face singur. Asta mă va face să mă simt ca un copil și voi continua să te folosesc în serviciul meu.
10. Nu-mi menaja “relele obiceiuri”, acordă-mi cât mai multă atenție. Altfel nu faci decât să mă încurajezi să le continui.
11. Nu mă corecta în public. Voi fi mult mai deschis dacă îmi vei vorbi blând și ferm între patru ochi.
12. Nu încerca să discuți comportamentul meu în febra conflictului. Auzul meu nu e “activat” în acele momente, iar cooperarea mea e foarte slabă. E mai bine să acționezi în conformitate și vorbim despre asta mai târziu.
13. Nu îmi ține predici. Știu foarte bine ce e corect sau nu, poți fi surprins. Dacă sunt la o vârstă fragedă, explică-mi.
14. Nu mă face să simt că greșelile mele sunt păcate. Greșelile fac parte din viață și am dreptul să învăț din propria experiență păstrând sentimentul că sunt ok. Dacă greșesc nu înseamnă că nu sunt bun de nimic și nu mă face pe mine să cred asta.
15. Nu mă cicăli. Dacă o faci, va trebui să mă protejez prin a părea surd.
16. Nu-mi cere explicații pentru comportările mele greșite. Câteodată nici nu știu de ce am procedat așa. Dacă îmi lași spațiu voi vorbi cu tine cu drag și astfel voi avea ocazia să mă înțeleg eu pe mine mai bine și probabil că și tu mă vei înțelege mai bine.
17. Nu mă pedepsi tare. Mă sperii ușor, spun minciuni și mă închid.
18. Nu uita că îmi place să experimentez. Învăț din asta, așa că te rog să te obișnuiești.
19. Nu mă feri de consecințe. E normal să învăț din experiență.
20. Nu băga prea mult în seamă indispozițiile mele. S-ar putea să profit de faptul că îmi acorzi mai multă atenție când plâng sau când sunt bolnav.
21. Nu mă respinge când pun întrebări cinstite. Dacă o faci, vei constata că nu te mai întreb și îmi caut informațiile în altă parte.
22. Nu-mi răspunde la întrebările prostești. Altfel voi începe să devin enervant și îmi va plăcea că am găsit un mod de a-ți atrage atenția.
23. Nu îmi arăta că ești perfect sau infailibil. Mă faci să cred că nu voi putea să te ajung niciodată și nu mă voi simți confortabil să îți vorbesc despre slăbiciunile mele.
24. Nu te teme că petrecem prea puțin timp împreună. Ceea ce contează este cum îl petrecem.
25. Nu te teme dacă eu sunt speriat. Asta mă sperie și mai tare. Ajută-mă să îmi găsesc resursele interioare și să văd mereu partea plină a paharului.
26. Nu uita că eu nu pot crește fără o mulțime de încurajări și fără înțelegere. Aprecierea o uit destul de repede, mustrarea batjicoritoare rămâne scrijelită.
27. Poartă-te cu mine ca de la egal la egal, relația dintre noi îmi asigură modelul de relaționare în viață. O relație sănătoasă este bazată pe respect, pe prietenie și pe win-win. E minunat să fim prieteni. Ține minte: învăț mai mult de la un model în carne și oase decât de la un critic.
În afară de asta: TE IUBESC FOARTE MULT! TE ROG, IUBEȘTE-MĂ ȘI TU!!! Și arată-mi pe toate căile, în toate modurile ca eu să știu asta și să mă dezvolt ca adult sănătos din punct de vedere fizic, mental, sufletesc, spiritual.

Succese infinite, bucurii nesfârșite, ușurință și claritate! Îmbrăcate toate cu iubire.

Lasă un răspuns

Adresa de Email nu va fi publicată.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">html</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>